05 oct. – 3 nov. 2018
Complexul Muzeal Arad – Secția de Științele Naturii / kinema ikon HQ / Parcul Copiilor / Muzeul de Artă Arad
Secția de Științele Naturii de la Muzeul din Arad se transformă într-un Wunderkammer contemporan unde exponatele secției vor coabita cu lucrări digitale interactive, proiecții de film, instalații media, performance, concerte.
| WOMAN, ALL TOO WOMAN |, expoziția realizată în cadrul proiectului BaroquellUrban, ediția a III-a, organizat de METASpațiu, împreună cu STPT, aduce în prim plan, pe parcursul celor două luni de desfășurare (15 August – 20 Octombrie), peste 30 de artiste din România, Serbia, Ungaria, Austria și Franța, peste 120 de lucrări de artă (pictură, sculptură, fotografie, instalație, obiect), precum și o serie de evenimente speciale: conferințe, dezbateri, performance, artist talk, teatru, ateliere, tururi speciale ș.a.
Anul acesta, echipa proiectului și-a dorit să pună în lumină creația feminină, acoperind un spectru larg de expresie artistică, cu focus pe artistele din estul Europei, dar și prin prezența unor creatoare din zona centrală europeană, care activează în zona Balcanilor.