Category
ExhibitionsMissing Thoughts – Atelier030202
Diana Serghiuță asumă ca pe un dat faptul că nenumărate sunt căile prin care cenzura face ce știe ea mai bine să facă: cenzurează. Pentru că nenumărate sunt formele pe care puterea le îmbracă în raport cu arta și cu procesul de producere a ei. Câteodată cenzura acționează, în mod intenționat, în plină zi; altădată însă se camuflează în norme sociale sau instanțe (estetice? morale?) interiorizate și depozitate adânc în straturile conștiinței. În cercetarea care pornește de la tema memoriei personale, Diana știe că deja operează pe un teren minat de propriile ei cenzuri. În consecință acoperă adesea părți din lucrări cu niște steluțe intenționat ridicole, ca și cum ar fi fost confecționate din ambalaje de staniol ținute la presat și lipite apoi peste imagine pentru a ne proteja (de) propria ipocrizie.
Colajul este, de fapt, și rezultatul întregii expoziții căci din arhiva personală a memoriei, Diana taie, decupează și recompune imagini dintre cele mai variate. Între erotica explicită – și, uneori, explicit autocenzurată – și revenirea obsesivă a craniului uman, stau toate celelalte lucrări. Aceeași demnitate a uleiului pe pânză (sau a oricărui alt tip de vopsea pe lemn, hârtie cașerată, sticlă etc.) o merită și momentele vieții de zi – mici instantanee aparent nesemnificative, o plantă de apartament, o insectă în baie – și frânturile de vise din care rămân niște franjuri de imagini de o culoare incertă. Să rămânem însă vigilenți: oricât realism e în unele lucrări ale Dianei Serghiuță, reperul cultural nu e decât în mică măsură noul val al filmului românesc. Există în schimb multă afinitate pentru Nordic noir și pentru un spațiu în care până și lumina are cel puțin o față întunecată.
Dar asta se poate vedea doar în fața lucrărilor pe simeză, nu într-o poză pe ecran.
Dan Lazea